Incep cu schimbarea care a generat cele mai multe controverse: designul/structura site-ului. Desi intampinat cu proteste de mai multi utilizatori, eu cred ca noul neogen este mai simplu de utilizat si mai.. viu (afisare in timp real), iar persoanele/continutul mai usor de gasit (cu ajutorul canalelor din stanga si a categoriilor de continut de sus).
Am introdus votarea si la continut (la profile aveam deja), ceea ce ne ajuta sa descoperim cele mai populare poze/clipuri/anunturi.
Anunturile.
Anunturile au devenit parte integranta din neogen, la fel ca pozele sau discutiile din cluburi. Sloganul site-ului fiind ‘pulsul orasului’, ne propunem sa aducem intr-un singur loc ce-i mai interesant din fiecare oras: oameni, locuri, oportunitati.
Poti vedea cele mai noi anunturi selectand meniul corespunzator, sau poti introduce gratuit unul in campul de status (acelasi de unde se adauga poze/comentarii).
Noi2/Doizece.
In final, am (re)lansat Noi2 si Doizece ca aplicatii pe platforma neogen. Pasul urmator va fi sa le lansam si pe alte platforme..
Te invitam sa (re)vizitezi site-ul, apoi sa ne spui parerea pe canalul Sugestii (sau aici pe blog).
.. adica sa-i recunoasca oficial statutul de tara independenta.
Moldova nu are sanse de a se integra in Europa atata timp cat are un conflict teritorial nerezolvat.
Rusia a demonstrat in cazul Georgiei ca nu va accepta sa-si piarda influenta in teritorii care-i sint loiale (nici macar nu trebuie sa fie cu populatie majoritar rusa).
Nici Ucraina nu cred ca va putea pleca din sfera de influenta ruseasca fara sa cedeze Crimeia, cu atat mai putin Moldova, unde Transnistria e de 15 ani o tara cu propria moneda /armata /etc, sustinuta economic de Rusia.
Nu stiu daca recunoasterea trebuie facuta unilateral sau in cadrul unui acord Europa-Moldova-Transnistria-Rusia, specialistii ar trebui sa ne spuna care-i cea mai buna abordare.
Dar trebuie sa intelegem ca cei care militeaza pentru reintegrarea Transnistriei in Moldova fac (fara sa vrea neaparat) jocul Rusiei si reduc/elimina sansele Moldovei de a se integra in Europa.
M-a sunat zilele trecute cineva de la Capital sa ma intrebe cum comentez un studiu Price Waterhouse Coopers ce estimeaza cresterea numarului de multinationale cu originea in Romania.Acestia par a fi factorii care limiteaza expansiunea business-ului romanesc:
o piata interna cu probleme (desi e cea mai mare din regiune, are si cele mai mari dificultati in a-si relua cresterea). Expansiunea regionala/internationala presupune consum de resurse (cel putin in primii ani), resurse care trebuie sa provina din piata de origine, prin urmare o piata de origine mare/viguroasa este importanta;
dezinteresul pentru culturile vecine caracteristic majoritarii romanilor. Expansiunea presupune oameni carora sa le placa sa viziteze/sa locuiasca in tarile vecine, sa interactioneze cu oamenii de acolo, sa demonstreze interes (real, nu mimat) pentru cultura/obiceiurile locale;
lipsa unui ecosistem si a finantarii. Nu stiu daca e valabil si pentru alte industrii, dar in cazul internetului in mod clar este nevoie de a.oameni, b.bani, c.servicii conexe - o pepiniera de unde se pot dezvolta idei exportabile la nivel global.
Radu Georgescu scrie un articol bun despre Consiliul de Administratie. Sa vedem cum se intampla la Neogen:
Board-ul e format din 5 persoane (3 din afara firmei, printre care si reprezentantul investitorilor); ne adunam cam de doua ori pe an: odata primavara si odata toamna;
Am realizat ca e important sa pregatesti materiale detaliate si sa le trimiti din timp membrilor (+sa-i tii la curent cu evolutiile lunare): in timp ce managementul e zi de zi in companie, membrii consiliului de administratie au uneori zeci de firme in care sint implicati si au nevoie de cat mai multe informatii pentru a fi la curent cu evolutia firmei;
CEO-ul greseste uneori asumandu-si toata comunicarea activitatii companiei: am realizat ca daca-s mai mult President of the Board si mai putin CEO in cadrul intalnirilor (adica-i las pe altii sa vorbeasca si eu ascult mai mult), lucrurile merg mai bine:)
Un alt articol bun pe aceasta tema il gasiti aici.
Am luat de la Moscova cartea ‘Regizorii Prezentului‘, care descrie in 3 tomuri opera principalilor regizori contemporani. Azi vi-i prezint pe cei din primul tom top:
“A twenty-first-century music lover plunged into the concert world of the eighteenth and nineteenth centuries would find himself in an alien land, surrounded by strange customs and parochial tastes. Works that we now regard as formally perfect were dismembered: only a single movement of a work’s full three or four might ever be performed, with the remaining movements regarded as inessential. Musical forms, such as the sonata, that are central to contemporary performance practice were kept out of the concert hall, considered too difficult for the public to absorb. And the universal loathing directed by today’s audiences at the hapless recipient of a mid-performance cell-phone call would have struck eighteenth-century audiences as provincial, given the widespread use of concerts and opera as pleasant backdrops for lively conversation.
But the greatest difference between the musical past and present is what we might call musical teleology: the belief that music progresses over time. That belief had consequences that many contemporary listeners and musicians would find shocking. Throughout much of Western history, older works held little interest for average listeners—they wanted the most up-to-date styles in singing and harmony. Seventeenth-century Venetians shunned last year’s operas; nineteenth-century Parisians yawned at the elegant entertainments written for the Sun King. Composers like Bach, today viewed as cornerstones of Western civilization, were seen as impossibly old-fashioned several decades after their deaths. In his 1823 Life of Rossini, Stendhal wondered: “What will happen in twenty years’ time when The Barber of Seville [composed in 1816] will be as old-fashioned asIl Matrimonio Segreto [a 1792 opera by Domenico Cimarosa] or Don Giovanni [1787]?””
“I remember four or five years ago going into the Bentall Centre, a huge shopping mall in Kingston, a town I hate. It was before Christmas, and there were these three gigantic bears on a plinth in the centre of this huge atrium … automatons, moving to Rudolph the Red-Nosed Reindeer. The place was packed; crowds looking up at them. And I thought, God, these people have left their brains somewhere. What’s going on here? And then I noticed that my head was moving, too. I thought, Jesus, get out fast.”
“Consumerism rules, but people are bored. They’re out on the edge, waiting for something big and strange to come along. … They want to be frightened. They want to know fear. And maybe they want to go a little mad.”
“When I refer to my own childhood, and how people behaved in the Far East during the Second World War, it seemed that some people simply enjoy killing and tormenting others. … To use a term like ’sadism’ and to construct an elaborate psychological machinery to explain this behaviour, however, is to miss the point. The fact is, we are violent and dangerous creatures. We needed to be to survive all those hundreds of thousands of years when we were living in small tribal groups, faced with an incredibly hostile world. And we still carry those genes.”