“Iti povesteam la un moment dat in primele mele calatorii cu trenul ca am ramas fascinata de un barbat. Avea trasaturi dure si masculine. Ochii negri dar totusi o privire blanda. Era acel barbat care purta turban, avea barba neagra, inalt si aducea cu imaginea unui razboinic. Ei bine..acum am ocazia sa ma bucur vazandu-i mult mai des. Ii gasesc deosebiti si le zambesc ca o copila de fiecare data cand trec pe langa ei. El este sikh, si vine din Punjab, iar cel mai adesea in cheama Singh. Un lucru este sigur, ca numai sikh poarta un turban. Toti sikh sunt numiti Singh (desi nu toti Singh sunt numiti sikh), toti sikh vin din Punjab..si toti taximetristii din Delhi sunt sikh :). Sotiile lor nu mai poarta sari, ci traditionalul punjabi, care este compus din pantaloni largi, o tunica lunga si o esarfa mare care le acopera umerii si gatul pastrand din imaginea sari-ului. Acesti sikh nu sunt vreo rasa sau casta anume. Ci mai degraba un ordin religios. Sunt una dintre cele mai noi religii aparute in India, si porneste tot de la hinduism. Sunt o succesiune a liderului Guru, incepand cu Nanak (pe la 1500) si sfarsind cu razboinicul Govind Singh (de aici li se trage numele). Cartea lor sfanta este Granth. Cel mai impresionant este ca ei fiind la granita de Nord (Pakistan si celalte tari musulmane) s-au nascut din nevoie de a rezista persecutiilor musulmane. Cand liderul lor Singh a fost executat de musulmani, s-a pornit o revolta foarte puternica. Cei mai indarjiti luptatori  singh  care au opus cea mai mare rezistenta opresiunii sin numiti Khalsa (cei puri), care s-au constituit mai mult ca o armata, decat o religie. Ii vezi si in ziua de astazi (i-am vazut pe strazile din Delhi) purtandu-si uniforma (poarta culorile portocaliu aprins si albastru puternic, pantaloni scurti, o esarfa mare care le impatureste partea de sus, cele 5 kakkars- pieptenele din lemn si bratarile de la mana-, un cutit de arama la brau).
Mor de dragul lor cand ii vad. Sunt si foarte simpatici si senini. Se spune ca obisnuiesc sa o cam traga la masea si ca sunt adevarati devoratori de carne (pe acest taram al vegetarienilor). Ah..si cel mai important.. juramantul lor este acela de a nu-si taia vreodata parul, nici macar barba. Asta este valabil si pentru ceilalt sikh credinciosi convingerilor lor, si cateodata unii au parul si bareba impletite ca o sfoara sub barbie,  care iese de sub turban ca o bretea care tine o casca. Taximetristul care ne-a facut turul Delhi-ului avea impletitura asta si am avut destul timp s-o studiez mai bine..si sa-i pun si o mie de intrebari saracul.
Noh..ideea este ca acesti sikh sunt adevarati razboinici si mie imi plac foarte tare. Zambesc tot timpul si t saluta. Cateodata se opresc sa vorbeasca cu noi, iar in tren iti povestesc de mama focului daca te asezi langa ei. Majoritatea nu stiu o boaba de engleza..dar ne intelegem prin semne si cuvinte esentiale..me delhi..you punjab. Si uite asa stim fiecare unde mergem. Iti arata cum isi impaturesc esarfa, cum isi impletesc turbanul si barba. Ii iubesc oricum..toate aceste impletuturi..falduri..sariu-uri..esarfe..fiecare impletitura are filozofia lor, filozofia locului si a religiei. Si toata india e o impletitura

Maine plecam la Amritsar si sunt foarte fericita..pentru ca aici de la frigul asta simt ca parca mi-au inghetat si simturile. A fost cam brusca trecerea..si aici am sentimentul ca nu mai sunt in India..ci in Tibet. M-au emotionat foarte tare tibetanii cu istoria lor si cat se lupta pentru independenta cu China.. dar viata asta prea ‘meditativa’ de aici nu m-a prins pe picior bun. Dupa toata agitatia si harmalaia de pana acum..nu eram pregatita pentru pustnicie :). Cred ca mi-e dor de casa si de un loc care sa fie al meu. Noroc ca ma anim de fiecare data cand intalnesc un tibetan sau un sikh care imi zambeste..sau cate un copil cu ochii mici si negri care imi face ziua mai buna. De fapt..cred ca mi-e dor de India :)..incredibil.
Iar celalalt adevar este..ca am fost cam bolnava pe aici prin nord. Acum am curajul sa recunosc si sa povestesc pentru ca mi-a trecut. am suferit de…food poison.
Nu sunt nici prima si nici ultima si multi dintre toti care eram in manipal ne-am imbolnavit la un moment dat. Dar este ceva ingrozitor. Pe scurt..te sperii foarte tare..si jur ca esti atat de derutat incat nu-ti poti imagina ca o sa-ti treaca..ca o sa traiesti :)). Iara rad..dar asta pentru ca acum mi-e bine. Am mancat intr-o zi de la un indian pe care l-am crezut a fi un bun crestin..si cum eu sunt pofticioasa..n-a fost o miscare prea inteligenta. Cand am ajuns seara acasa dupa 10 ore de mers cu autobuzul..a inceput totul cu o durere de cap..apoi parea o migrena.
Apoi simteam ca o sa mor si o sa-mi explodeze capul. Cel mai ingrozitor era ca nu stiam ce se intampla. Simteam ca nu pot deschide ochii..cum mi se imprastia un venin pana in spatele ochilor..  dar pana nu am simtit cum imi amortesc degetele si mainile inebunisem de disperare caci in momentul acela puteam avea orice. Incercam sa-mi aduc aminte cum se simtea carolina sau oricare altul care o patise in excursia din goa..dar abia puteam sa gandesc. Iar apoi..cand mi-au amortit si varfurile degetelor de la picioare..am stiut ca trebuie doar sa vomit tot ce am in stomac si o sa fie totul bine. N-a fost chiar atat de simplu..dar incetul cu incetul mi-am revenit.  Cateva zile n-am putut sa mananc sau am stat jumate numai langa colacul de la wc..dar gata.. sunt ca noua :). Mi-a trecut si raceala..am pierdut mult din imuniatate si de la frig pe langa cealalta patzanie..si acum sunt fericita sa ma intorc in india.”

This entry was posted on Vineri, 23 Octombrie 2009 at 3:54 and is filed under India. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.