“Iti povesteam la un moment dat in primele mele calatorii cu trenul ca am ramas fascinata de un barbat. Avea trasaturi dure si masculine. Ochii negri dar totusi o privire blanda. Era acel barbat care purta turban, avea barba neagra, inalt si aducea cu imaginea unui razboinic. Ei bine..acum am ocazia sa ma bucur vazandu-i mult mai des. Ii gasesc deosebiti si le zambesc ca o copila de fiecare data cand trec pe langa ei. El este sikh, si vine din Punjab, iar cel mai adesea in cheama Singh. Un lucru este sigur, ca numai sikh poarta un turban. Toti sikh sunt numiti Singh (desi nu toti Singh sunt numiti sikh), toti sikh vin din Punjab..si toti taximetristii din Delhi sunt sikh :). Sotiile lor nu mai poarta sari, ci traditionalul punjabi, care este compus din pantaloni largi, o tunica lunga si o esarfa mare care le acopera umerii si gatul pastrand din imaginea sari-ului. Acesti sikh nu sunt vreo rasa sau casta anume. Ci mai degraba un ordin religios. Sunt una dintre cele mai noi religii aparute in India, si porneste tot de la hinduism. Sunt o succesiune a liderului Guru, incepand cu Nanak (pe la 1500) si sfarsind cu razboinicul Govind Singh (de aici li se trage numele). Cartea lor sfanta este Granth. Cel mai impresionant este ca ei fiind la granita de Nord (Pakistan si celalte tari musulmane) s-au nascut din nevoie de a rezista persecutiilor musulmane. Cand liderul lor Singh a fost executat de musulmani, s-a pornit o revolta foarte puternica. Cei mai indarjiti luptatori  singh  care au opus cea mai mare rezistenta opresiunii sin numiti Khalsa (cei puri), care s-au constituit mai mult ca o armata, decat o religie. Ii vezi si in ziua de astazi (i-am vazut pe strazile din Delhi) purtandu-si uniforma (poarta culorile portocaliu aprins si albastru puternic, pantaloni scurti, o esarfa mare care le impatureste partea de sus, cele 5 kakkars- pieptenele din lemn si bratarile de la mana-, un cutit de arama la brau).
Mor de dragul lor cand ii vad. Sunt si foarte simpatici si senini. Se spune ca obisnuiesc sa o cam traga la masea si ca sunt adevarati devoratori de carne (pe acest taram al vegetarienilor). Ah..si cel mai important.. juramantul lor este acela de a nu-si taia vreodata parul, nici macar barba. Asta este valabil si pentru ceilalt sikh credinciosi convingerilor lor, si cateodata unii au parul si bareba impletite ca o sfoara sub barbie,  care iese de sub turban ca o bretea care tine o casca. Taximetristul care ne-a facut turul Delhi-ului avea impletitura asta si am avut destul timp s-o studiez mai bine..si sa-i pun si o mie de intrebari saracul.
Noh..ideea este ca acesti sikh sunt adevarati razboinici si mie imi plac foarte tare. Zambesc tot timpul si t saluta. Cateodata se opresc sa vorbeasca cu noi, iar in tren iti povestesc de mama focului daca te asezi langa ei. Majoritatea nu stiu o boaba de engleza..dar ne intelegem prin semne si cuvinte esentiale..me delhi..you punjab. Si uite asa stim fiecare unde mergem. Iti arata cum isi impaturesc esarfa, cum isi impletesc turbanul si barba. Ii iubesc oricum..toate aceste impletuturi..falduri..sariu-uri..esarfe..fiecare impletitura are filozofia lor, filozofia locului si a religiei. Si toata india e o impletitura

Maine plecam la Amritsar si sunt foarte fericita..pentru ca aici de la frigul asta simt ca parca mi-au inghetat si simturile. A fost cam brusca trecerea..si aici am sentimentul ca nu mai sunt in India..ci in Tibet. M-au emotionat foarte tare tibetanii cu istoria lor si cat se lupta pentru independenta cu China.. dar viata asta prea ‘meditativa’ de aici nu m-a prins pe picior bun. Dupa toata agitatia si harmalaia de pana acum..nu eram pregatita pentru pustnicie :). Cred ca mi-e dor de casa si de un loc care sa fie al meu. Noroc ca ma anim de fiecare data cand intalnesc un tibetan sau un sikh care imi zambeste..sau cate un copil cu ochii mici si negri care imi face ziua mai buna. De fapt..cred ca mi-e dor de India :)..incredibil.
Iar celalalt adevar este..ca am fost cam bolnava pe aici prin nord. Acum am curajul sa recunosc si sa povestesc pentru ca mi-a trecut. am suferit de…food poison.
Nu sunt nici prima si nici ultima si multi dintre toti care eram in manipal ne-am imbolnavit la un moment dat. Dar este ceva ingrozitor. Pe scurt..te sperii foarte tare..si jur ca esti atat de derutat incat nu-ti poti imagina ca o sa-ti treaca..ca o sa traiesti :)). Iara rad..dar asta pentru ca acum mi-e bine. Am mancat intr-o zi de la un indian pe care l-am crezut a fi un bun crestin..si cum eu sunt pofticioasa..n-a fost o miscare prea inteligenta. Cand am ajuns seara acasa dupa 10 ore de mers cu autobuzul..a inceput totul cu o durere de cap..apoi parea o migrena.
Apoi simteam ca o sa mor si o sa-mi explodeze capul. Cel mai ingrozitor era ca nu stiam ce se intampla. Simteam ca nu pot deschide ochii..cum mi se imprastia un venin pana in spatele ochilor..  dar pana nu am simtit cum imi amortesc degetele si mainile inebunisem de disperare caci in momentul acela puteam avea orice. Incercam sa-mi aduc aminte cum se simtea carolina sau oricare altul care o patise in excursia din goa..dar abia puteam sa gandesc. Iar apoi..cand mi-au amortit si varfurile degetelor de la picioare..am stiut ca trebuie doar sa vomit tot ce am in stomac si o sa fie totul bine. N-a fost chiar atat de simplu..dar incetul cu incetul mi-am revenit.  Cateva zile n-am putut sa mananc sau am stat jumate numai langa colacul de la wc..dar gata.. sunt ca noua :). Mi-a trecut si raceala..am pierdut mult din imuniatate si de la frig pe langa cealalta patzanie..si acum sunt fericita sa ma intorc in india.”

“O alta poveste. Pe frigul asta nu pot decat sa visez la o soba calda in care se aud trosnind lemnele si o bunica care sta la gura sobei si iti spune povesti. Nu am niciuna dintre ele. Frigul asta ma cam deprima. Dar m-am bagat sub multe paturi si mor de frica tarantulelor (am vazut ieri una in timp ce incercam disperati sa gasim un guest house care sa aiba caldura..in zadar. Dupa ce ca eram inghetata..mi-a inghetat si sangele in vene cand am vazut tarantula la doi pasi de mine. Am luat-o la fuga bine-nteles). Of..nu stiu cu ce sa incep..cu povestea..sau cu povestea locului.
Asa ca..sunt printr-un oras din muntii Hymalaia. Peisajul este impresionant si totul..dar totul s-a schimbat. Facem cate 10-8 ore intre fiecare sat, autobuzul serpuindu-se printre vaile si crestele muntilor…vedem zapada, vedem cerul..si cateodata avem impresia ca suntem undeva deasupra norilor. Oamenii arata cu totul diferit..dar tot sange de indian adevarat au..scuipa in draci, dar hai ca parca nu asa de mult :)). Suntem la poalele Tibetului si oamenii sunt deja adunati din mai multe locuri..au ochii migdalati, umbla infasurati in paturi colorate si in continuare ii vezi carand din munti de la pietre, la cartofi sau lemne..insotiti de noul animal..iacul :). Mancarea este altfel..dar foarte gustoasa. Paine tibetana, momo si suntem foarte fericiti ca sunt multe legume si fructe..fericirea maxima sunt piersicile :). Acum suntem la Manali, am mai coborat din altitudine, ca ne simteam cam ametiti de la presiune. Shimla, capitala de vara a britanicilor a fost ceva incredibil…am ramas din nou uimiti de diversitatea tarii asteia. A fost si momentul in care au inceput sa apara ochii migdalati si cozile lungi impletite si negre ale femeilor. Dar si arhitectura era cu totul altfel. Gaseai temple tibetane, o biserica crestina, si alei care  se terminau intr-o piata europeana in adevaratul sens al cuvantului. Influentele britanicilor erau foarte puternice si nivelul de trai ramasese inca ridicat dupa atata timp, cu un usor aer de burghezie.
Shimla era la 2500m altitudine..acum suntem la 1800. Iar maine mai coboram un pic, spre Dharamsala- casa lui Dalai Lama (care o sa fie si el acolo in timpul asta sa vorbeasca cu lumea).
Noi stam acum intr-o casa traditionala de aici din munti, o resedinta din piatra si lemn construita de britanici pe la 1944. E o casa veche, cu un aer de monument istoric. Mirosul si aerul este si el in ton cu istoria, ca de altfel si toate lucrurile de aici :). Radem in fiecare seara ca vin fantomele, mai ales prin semineul asta prafuit..macar de am avea lemne. E foarte frig, si de pe veranda vedem crestele acoperite de zapada si livezile de pomi fructiferi intinse pe hectare intregi. E ca intr-un vis pe care il aveam cand muream de cald in desert sau in orasele infernal de zgomotoase si poluate. Avem in sfarsit ocazia sa ne odihnim :).
Si mai ca uitam esentialul..suntem pe taramul ganja-ului..orice ‘fumacios’ viseaza sa ajunga aici si este scopul existentei lor. Noi am ajuns din greseala :)). La chiosc se gaseste numai foitza si filtre..nici urma de tutun. Cand te duci sa cumperi o bluza de la croitori..iti scot dintre haine 10 grame de iarba sau hasis.
Nici nu trebuie sa ceri :)). Majoritatea turistilor sunt niste impatimiti ai muntilor..sau ai ganja-ului, iar daca fumeaza prea mult se cred si ai lui Dalai-Lama. Toti au rasta si stau cel putin cate 6 luni printre munti fumandu-si creierii. Toti “prietenii” care ni i-am facut aveau creierul prajit si foarte amuzanti..chiar nu mai aveau nici o notiune despre casa..sau despre ce cautau acolo. Stiau doar..”life is chill..smoke some weed..waiting for the sun. This is my purpose in life” nu glumesc.. :)). Dar de fapt toata India e taramul “esentelor” si oriunde poti sa gasesti iarba sau hasis.. de la goa pana aici in munti.
Numai ca e si foarte periculos, citeam in lonely planet ca peste 150 de turisti si-au petrecut cate 6 luni in inchisoare..sau au fost omorati de localnicii de prin satele de aici..ori au sfarsit prin vaile muntilor ca s-au antrenat la trasee periculoase drogati fiind.
Dar iti mai promisesem o poveste. E una care imi place foarte mult..si care atunci cand am descoperit-o..parca au mai prins un pic de sens lucrurile pe aici :).  Mai tot impul iti povestesc despre saracia Indiei. Dar niciodata nu sunt ingrozita (eh..aproape..acum m-am obisnuit) si m-am zbatut mult timp intre a simti mila..dispret..admiratie. nu intelegeam de ce ‘m-am obisnuit’sa trec cu usurinta in fiecare zi printre oamenii acestia. Aici, in India, exista karma si dharma, care sunt bazele existentei fiecarui indian/ hinduist. Karma este relatia dintre actiunile unui om intr-o incarnare si cauza acestora in viitor (mi-a explicat cineva in tren si vorbea foarte repede si ambiguu :)…am notat ca el s-a exprimat asa: karma is the relationship between one’s action in one incarnation and one’s station in the next. Nu indraznesc sa ma simt capabila sa dau definitii..cel putin nu inca:) ). Iar dharma este criteriul dupa care actiunile fiecaruia sunt judecate. Totul aici are propriul dharma. Pentru un rau, dharma lui este sa curga, pentru o samanta dharma este sa creasca…iar pentru un cersetor dharma lui este sa cerseasca, la fel cum pentru un soldat este sa lupte. Performanta unui om in aceasta viata este judecata de cat de mult isi urmareste traditia dictata de propria lui dharma. Nimic nu este mai catastrofic pentru un indian decat sa-si piarda dharma, o sotie sa-si piarda sotul sau un pastor sa-si piarda oile. Nu este vorba despre aspectul economic sau sufletesc..ci despre abandonarea dharmei. Nu stiu cat de bine m-am exprimat..si imi cer scuze daca cateodata mai scap cate o informatie care poate cu usurinta fi combatuta. Dar aici descoperi totul prin viu grai de la fiecare persoana pe care o intalnesti. Si cateodata descoperi lucruri si fara sa le vorbesti..pur si simplu incepi sa le vezi. E foarte greu sa vorbesti despre viata spirituala a indiei..si nici macar nu indraznesc. Eu doar iti povestesc..si mai apoi promit sa si cercetez :). Povestea asta nu stiu daca m-a usurat pentru ca poate ei ii pot atribui aparenta voiosie..sau cel putin lipsa angoasei si a depresiei printre indieni..dar acum stiu sigur ca nu mi s-a parut cand am descoperit ca noi occidentalii cu toate depresiile noastre contemporane suntem total niste straini pentru ei. Acesta e unul dintre  lucrurile care aduc admiratie pentru saracia lor..straina pentru noi de data aceasta :).”

“Cum am ajuns in Rajasthan totul s-a schimbat. Prima oprire a fost Udaipur care e o destinatie foarte romantica. E ca intr-un basm. Un oras in desert, asezat la poalele unui lac ..sfant bineinteles, a inceput regatul lui Brahma. liniste..si oameni foarte primitori si simpli. Am stat 5 zile acolo..si nu mai vroiam sa plec.
aveam o camera frumoasa si curata cu vedere la lac. Luam micul dejun pe o terasa pe acoperis de unde vedeam tot orasul..si ma jucam de fiecare data la pranz, cand stateam la umbra pe niste perne enorme cu personaje din mitotlogia veche (parca erau scoase din carpetele din 1001 de nopti) cu o testoasa enorma foarte simpatica, care isi lungea gatul de sarpe s-o mangai pe ceafa. Era incredibil de traznita si blanda. Si daca lasam usa deschisa la camera, venea seara si se  aseza langa pat bagandu-se in casuta ei. Cea mai mare grija pe care o puteam avea acolo era sa nu ma trezesc dimneata si  sa calc pe broasca testoasa. In rest..stateam cu mintea goala ca intr-un vis. ziua ne plimbam pe stradutele inguste unde puteai zari curtile si casele oamenilor, care cand te vedeau fugeau la poarta sa te salute, copii alergau sa-ti zambeasca in prag si sa t intrebe “which country madam?”. Erau camile care te duceau dintr-un loc in altul si elefanti. Multi elefanti pictati..unul era plin de fluturasi..ala era preferatul meu..si statea tot timpul dupa masa la umbra copacului din fata casei noastre. Iar intr-o zi..doamne..s-a intamplat imposibilul. stii vorba aia ‘cand or zbura porcii..’..ei bine cam asa a fost. Am fost sa ne plimbam cu bicicletele pe dealurile din imprejurimi si a fost o zi superba. Ne iesea sufletul la deal..dar cand coboram, vaile si peisajul ala sterp iti taiau respiratia. Eram ca intr-un basm acolo. Din nou india ne daduse peste cap. cum poti sa mori intr-o zi si apoi sa fii in paradis? Iar apoi basmul a continuat. Am ajuns din nou in sat..cu stradutele lui inguste. Si dupa colt a aparut elefantul..care abia incapea el pe ulita aia. Apoi noi…a trebuit sa trecem pe sub el..si isi ridca cate un picior ca sa ne faca loc. Parca dansa.doamne..mi se parea ca visez..eram o printesa din desenele animate cu aladin.
Si uite asa am uitat de tot..de toate cosmarurile petrecute, de casa, de plecat… de asteptarile noastre pentru zilele urmatoare. Si din fericire la fel de frumoase au fost toate zilele ce au urmat. Statem in orasul acela si ne luam pranzul la Raju in fiecare zi care ne gatea orice vroiam noi si cum vroiam noi. Intr-o zi am gatit chiar eu paste. Conditia era sa fie mancare vegetariana. De 2 saptamani sunt vegetariana. Si nu e vorba numai de siguranta..ci de religia lor pe care acum trebuie s-o respectam si noi ca fiind a noastra. Am gatit pentri 2 spanioli intr-o zi paste arabiata si am primit drept raspalata un masaj ajurvedic dumnezeiesc d la raju, care era un guru al masajului in sat. si oamenii plateau bani grei pt el. A fost cu o urma usor erotica..dar cred ca asta inseamna sa fii un masseur bun. Avea niste maini si palme extraordinare. Iar dupa pranz mergeam sa ne jucam moara cu doi batrani de la chioscul de langa casa. Si zilele bune au tot continuat. Am fost la Pushkar..care e un oras si mai izolat si pustiu. E orasul lui Brahma..unde oamenii se aduna sa faca baie in lacul unde Brahma a aruncat o floare de lotus si –a transformat-o intr-o oaza de apa, intr-un lac. O adevarata minune in pustietatea aia. Si erau foarte putini straini acolo..iar mancarea incepuse sa ne placa din ce in ce mai mult chiar daca era vegetariana. Avea niste arome din ce in ce mai variate.
Si apoi..apoi am fost la Agra. Doamne..simtem ca tot traseul pe care l-am parcurs..tot chinul si momentele de fericire..parca toate existasera ca sa ajngem aici.ma bucur foarte tare ca am ajuns asa de tarziu la Agra..la Taj Mahal. l-am privit si inteles altfel.  Acest momument..considerat cel mai mare dedicat vreodata dragostei..si perla indiei totodata m-a impresionat intr-un fel neasteptat. De fiecare data cand auzeam de Taj Mahal de la oameni care au mai fost acolo priveam totul cu scepticism. Binenteles ca auzeam variante foarte diferite, si inclusv ca nu e deloc asa fascinant cum se vorbeste. Dar nu stiu..nici nu pot descrie ce am simtit. Dupa ce am stat 2 luni in india..am vazut asa de multe temple, am cunoscut oameni de tot felul..am traversat o indie intreaga de la cel mai din sud taram pana inspre nord..ajunsesem la taj mahal. Cand eram la intrare ma emotionasem. Imi batea inima si eram foarte nerabdaoare sa intru odata. Am stat 6 ore acolo si am descoperit o noua fericire..un alt fel de bucurie. Mausoleul acela e ca un vis de vara..care te copleseste. Am stat desculte si fara nimic cu noi ore in sir plimbandu-ne in jururl lui si pierzandu-ne printre multimea de indieni. E incredibil sa fii descult cand vizitezi toate aceste temple si mausolee. Chiar daca te ard talpile si ti se crapa calcaiele simti altfel spatiul si materialitatea lui.
Cand pasesti inauntru totul are o alta textura..si racoarea care iti linisteste arsurie te linistesteste si pe tine si te simti usurat. Totul aici  ti-am zis ca e ca o lupta..si tot timpul e drumul pe care trebuie sa-l parcurgi ca sa ajungi undeva..unde numai daca tu reusesti descoperi ceva si te poti simti coplesit de frumusetea care ti se ofera. Acolo am descoperit o frumusete care nu te lasa s-o cercetezi..n-o poti pune la indoiala si cu atat mai putin compara.  De fiecare data cand ma gandesc la taj mahal ma cupinde aceasi emotie. Si de atunci am inceput sa-mi doresc f mult un sari. Iti dai seama ca d 2  luni vad numai sari toata ziua.
Chiar daca nu puteam crede ca e chiar asa..aici toate femeile poarta sari. Si mi se pare mult prea complicat..ma tot intreb d 2 luni cum pot sa-l poarte..cum nu le este cald..cum nu se chinuie toata ziua sa nu-l lase sa cada. Dar ma obisnuisem atat de tare cu peisajul acesta al femeilor cu sari..incat nici prin cap nu-mi trece sa port si eu unul. Eu eram eu si ele erau ele. Ei bine de atunci sunt fascinata mai mult ca niciodata. Si…am cautat innebunita sa gasesc sari-ul pt mine. Si l-am gasit. Dar inca nu l-am purtat..cred ca mai trebuie inca sa parcurg un drum :).
Partea cea mai frumoasa care am descoperit-o aici este ca nu e nevoie sa filozofezi despre nimic. Nu trebuie sa cauti sa complici si despici totul. nu trebuie sa explici si sa te explici. Aici am descoperit ce inseamna sa fie imposibil sa faci asta cand totul este déjà mult prea complicat si incarcat si absurd. Toti sunt ghidati de religia si de zeul lor si nu cauta sa explice intr-un fel ceea ce exista atat de ciudat si diferit pentru noi. nu-i justific si nici nu-mi permit sa zic ca ii inteleg. Dar da..ma complac si ma zbat intre fascinatie si dispret..intre a-i codamna sau a-i admira. Cred ca despre asta este India. Despre cum te poate lasa pierdut si descurajat. Si despre a te coplesi cu misterul si misticismul ei. Déjà nu mai e nevoie sa ma zbat sa inteleg ce se intmpla aici. stiu ca daca ma las purtata de toate slabiciunile care-mi fac viatza mai grea aici pentru ca am venit cu ele din alta parte, India ma va  duce sa-mi arate ceea ce nu cunosteam inainte. Necunoscutul acesta este cel ce ma farmeca..si probabil ca dorinta lui m-a adus aici. Maine plec si mai in nord unde iar o sa inceapa altceva..o regiune cu influente puternic tibetane. Si apoi abia astept sa ajung la Amritsar….la Golden Temple, dupa ce am vazut Taj Mahal sunt nerabdatoare sa ajung sa vad si simbolul Punjabului.”

“A trecut asa de mult timp de cand am plecat de acasa..cateodata am impresia ca acolo timpul trece si mai repede si ca o sa gasesc totul schimbat. Parca sunt aici de o viata si am ajuns cateodata sa ma identific cu omul care traiese in india. Fiecare dimineata o incep ca un stil de viatza déjà definit. Si modul asta de viata include toate detalile acestei lumi indiene. Pe care sunt pregatita sa le traversez zilnic. E adevarat ca mai am mici momente grele..cand mi se mai ineaca corabiile. Asa cum a fost inainte sa ajugem in Rajahstan.  A fost foarte grea trecerea dinspre sud spre nord. foarte incalcita si plina de piedici. Totul a inceput din Aurangabag unde am fost sa vizitam niste pesteri impresionante intr-adevar. Dar foarte greu am ajuns la ele si a fost si mai greu sa plecam de acolo. Oamenii nu erau foarte ospitalieri si ma simteam tot timpul pacalita..luata drept proasta penru ca sunt straina.si nu mai era de mult cazul..deja stiam cum merg lucrurile aici. in Aurangabad m-am enervat prima data foarte tare incat am plezit un indian. Nu m-am recunoscut..dar l-am pleznit cat pentru toti indienii care ma enervasera pana atunci. Si m-am simtit..incredibil de firesc ca am facut asta. Si nu mi-a fost deloc teama. eram la o agentie de turism..era multa lume, macar atata am avut grija. Si era si un paznic. Si tampitul de la ghiseu tot vroia sa ne prosteasca sa luam bilete la autobus..unul cu ac timp de 15 ore. Cred ca sfarseam prin a ma intoarce in romania  semi-moarta si cu capul umflat. Si eu ii tot ceream bilete la autobuzul fara ac..mai bine vant si zapuseala. Oricum..era un nesimtit si cand am vazut ca ne-a facut biletele cu locuri in spate (k sa murim iarasi de la salturi) am fost suficient de nervoasa  cat sa-l pleznesc din adancul sufletului.
In 2 secunde toata lumea il cerceta si gardianul a venit sa ma intrebe cu ce m-a agresat. Am plecat plangand de nervi..mai ales cand am descoerit ca tipul vorbise la toate agentiile incat sa nu mai primim bilete la nici un autobus in orasul ala. Iar trenuri catre Ahmedabad, urmatoarea noastra destinatie erau doar unul pe saptamana. Incurcata situatie..dar nu regretam deloc ce m-a costat ca sa-l pot plezni. Pana la urma am gasit un tip la o agentie..pe are l-am ghicit ca posteste (era ramadanu) si ei in perioada asta pe langa faptul ca nu mananca sau beau apa pana la apusul soarelui, trebuie sa incerce sa ajute pe oricine are probeleme. Totul dureaza 1 luna si fac asta ca sa fie mai aproape de cei saraci..sa inteleaga ce inseamna sa traiesti neajutorat. Si el saracul, i s-a facut mila d mine si a gasit o modalitatae sa plecam totusi din acel oras..ocolind foarte mult.era absurd..dar ca sa ajungem in ahmedabad trebuia sa o luam in sud inspre Mumbai si de acolo alt tren fara locuri spre orasul ala tampit. Care a fost oribil…dar era singura legatura cu nordul. Si asa am ajuns si in Mumbai sa boschetarim o zi intreaga. Si sa avem blestematul de tren dintr-o gara din suburbie. Noi n-aveam de unde sa stim acest mic detaliu. La fel cum nici nu am inteles de ce autobuzul nu vroia sa ne lase la gara pentru ca era o ora prea tarzie. Saracul sofer evita sa ajunga in suburbie ca sa nu-si distruga autobuzul si sa ramana in viata. In 10 minute ne-au sarit 10 indieni in cap care se prefaceau ca vor sa n ajute. Nu stiam incotro era gara..si vedeam doar case daramate si bucati de pereti, inundate de apa si mizerie. Oameni care dormeau in mocirla si garduri amenajate ca dulapuri care sustineau toate lucrurile lor. Gardurile erau peretii si acoperiusul casei lor. Totul era peticit, suprapus si daramat. si noi…eram in mijloul unui munte de gunoi. Eram intr-un slum in Mumbai si mi se intorsese stomacul de ce vedeam. Cred ca acolo socul a fost asa de mare..incat am inceput sa simt din nou mila. M-am speriat…parca ma sfarsisem. Eram si cu rucsacul in spate si nu puteam sa inaintez de multimea de oamei care se loveau in continuu de mine, animalele care erau intinse pe strada si oameni depozitati cu tot cu lucrurile lor la fiecare metru. E ingrozitor si in continuare nu pot sa cred ca asa ceva exista. Vedeai  copii adorabili care dormeau pe gunoi cu cate un caine jegarit si bolnav.
Mirosea a orice..de la cacat la putrefactie si miros de prajeala pt ca parlau in baie de ulei masa de seara la fiecarae colt. Nu mai puteam respira dar macar reusisem sa inaintem catre o ulita care ne-a scos intr-o strada. Unde..sa ma fereasca dumnezeu..erau ca niste animale toti. O cireada d motociclisti si oameni printre ei.se loveau si se impiedicau unii pe altii. Si un politist intr-o intersectie care era cu un baston imens in mana lovindu-i pe toti pe care ii prindea ca nu respectau semaforul abia instalat. Cum sa-i educi… nu ai cum. Ii lovea crunt..si motocicletele si ricsa..si si cate un indian..si ei tot nu se opreau la culoarea rosie. Se imbulzeau toti buluc in mijlocul intersectiei ca apoi sa se calce in picioare. Apoi doi au inceput sa se bata si o cireada mare de indieni a inceput sa fuga intr-acolo calcandu-se in picioare. Politistii au inceput si ei sa se agite si sa incerce sa ajunga la cei care se bateau. Eh..a fost un bun moment pt noi sa incercam sa avansam departandu-ne de multime si intr-un final sa ajungem la gara. Unde a venit un tren’de vacanta”, adica un tren care nu mai circulase de anul trecut.era ceva inuman. Aveam patul de sus unde erau centrimetri generosi de praf si nisip, circulau gandacii si soriceii erau acum adevarate mamifere. Ventilatorul parea un candelabru foarte minutios prin detaliile panzelor  de paianjeni si ale mustelor prinse intre ele. Parca venise de uneva dintr-o grota din filmele  de groaza. Ne-a lovit o descurajare crunta..trebuia sa petrecem 10 ore in trenul ala care teoretic era un sleeper. n petreceam noaptea in el si ti-era teama sa te atingi de orice. M-am dus cu lacrmi in ochi la controlor si i-am explicat ca e inuman sa dormim acolo. Surpriza asteptata era ca nu intelegea ce vorbeam..dar se pare k stia prea bine in ce stare era trenul si ne-a dus in primul compartiment care era singurul normal…la clasa intai…cred ca aratam chiar induiosator pentru ca nu ne-a cerut nici un ban. Am adormit pe nesimtite ingramadita cu rucsacul de frica sa nu mi-l fure cineva (desi niciodata nu s-a intaplat asta..stiu k suna absurd..dar chiar  n-ai de ce sa-ti faci probleme aici din punctul asta de vedere. Cu toate neajunsurile ei, tara asta este un loc foarte sigur). Iar in Ahmedabad ghinionul a continuat..parca ne blestemase omul ala de la agentie. Dadeam din rau in mai rau. Am gasit cu greu din nou un hotel cu geam si cu baie decenta. Dar camera arata infiortor, si urcai printr-un tunel si niste scari de te astepai de oriunde sa iasa sobolani sau sa risti sa cazi cu vreo treapta putrezita. In zilele acelea am trecut prin niste momente groaznice si parca nu mai puteam spera nimic. Chiar a fost prima data cand ma lasasera toate gandurile bune si ma intrebam de ce nu m-am urcat intr-un avion in Mumbai si nu m-am intors acasa. Dar stiam ca nu puteam face asta..pur si simplu nu puteam sa plec. Am dus-o pe tipa cealalta din romania pana la taxiul spre aeroport..si stiu ca ma bucuram si mi se parea firesc sa mai raman. Si ma bucur foarte tare :).”

“N-am mai scris de mult, nu prea mai am timp. Pentru ca ne deplasam tot timpul dintr-un oras intr-altul. Toata ziua schimbam autobuze, trenuri, iar cand ajungem intr-un loc umblam toata ziua prin oras. Acolo alte salturi, in ricsha, in metrou..in indian helicopter. Asta e un mijlc nou de transport..e o tricicleta ca un telescaun la care da la pedale un biet indian. Mi-e tare mila de ei..si evit sa merg de cele mai multe ori..mai bine o iau pe jos. Imi vine sa le dau bani numai sa nu ma ia in tricicleta lui si sa-l vad cum se chinuie. Nu stiu cum traiesc oamenii astia pentru ca toata ziua ii vezi carand pe toate drumurile, pe aratura..cara tot ce ti-ai puteam imagina si lucruri imposibile. Tot timpul stau cocotati pe autobus, 20 intr-o ricsha in care abia incapem noi 3. Suntem in Delhi..unde e nebuie totala.

Cand am ajuns in prima noapte trenul a avut intarziere si dupa lungi tocmeli cu taxiul ca sa ne aduca in zona unde stam (unde reusisem sa facem rezervare la un hotel dupa zeci de incercri sa gasim o camera cu geam si apa nu de la galeata !). pana la urma am mai gasit niste israelieni si ne-am inghesuit 6 si asa a fost mai covenabil. Eram din nou teriminate de oboseala pentru ca statusem toata ziua in Agra pe o caldura insuportabila (o sa-ti povestesc cum a fost si acolo).
s-au intamplat atat de multe..incredibil de multe incat nu pot gasi un sir logic sa ti le povestesc.  Asa…in delhi ne-a lasat taxiul la 12 noaptea pe o strada unde parca erau numai ruine. Eram déjà obisnuita cu imaginea asta a indiei ca dupa un bombardament, parasita de britanici si sortita degradarii cu un popor care nu au inretinut nimic, doar au supraincarcat fiecare centimetru cu mizerie si costructii instabile si insalubre asezate ca musuroaiele, ca un castel din carti de joc care sta sa cada in orice secunda. In Delhi e o  favela d fapt (un slam mare d tot) mai urbana. Dar e fascinant!. Dupa ce am zis ca aici ne-am  gasit sfarsitul in prima noapte pe aceasta strada irespirabila, dormind intr-o camera fara geamuri intr-un final :)) ne-am lasat si noi prinsi de hazard zilele urmatoare. Si ne-a prins bine..acum sutem ca la noi acasa printre gunoaiele si vacile de la noi de pe strada. E un bazaar imens cu oameni care trebaluiesc toata ziua carand resturile si mizeriile dintr-o parte intr-alata..dar astea sunt de fapt lucrurile lor. Cabluri peste tot atarnate ca ghemotoacele de fire de orice stalp, balcon sau taraba. Peisajul e complet cand apare si o maimuta care se legana nonsalant pe cabluri deasupra mijlocului strazii. Sunt cam multi gandaci si sobolani..dar apar doar noaptea. Bazarele sunt adevarate oaze..de mizerie adevarat..dar sunt extrem de vii si animate. Si cel mai frumos e ca stai pierut in mijlocul sutelor de omeni care isi desfasoara circuitul lor zilnic intr-o harabura greu de descris. Si vand cele mai mici nimicuri… ti-am zis ca cel mai incredibil este ca totul este autentic..autentic prin incropeala cu care sunt facute. Vezi mormane de fiare si suruburi..prin care cauta fiecare ca sa-si mai incropeasca cate ceva la masina, ricsha, casa, autobuz. De cand sunt aici nu am vazut o ricsha identica.
Toate au 10 suruburi diferite..barele sunt improvizate diferit..musamaua e  adevarata urma de identitate si creativitate pentru fiecare. Cate un petic de la orice rest gasit. Mergem prin gropi si gunoaie si ne mai tragem sufetul din cand in cand ca sa mai bem un moosambi juice. Dintr-un pahar din care au baut 1000 de indieni de cand  fost cumparat si niciodata spalat cu detergent de vase. Doar il clateste cu un pic de apa..de balta. N-am de ce ma plange ca doar orice mananc aici e facut cu mana lor..care de altfel ei nu se spala cu sapun dupa ce merg la toaleta. ..dau cu mana cu apa  (inca e un mister pentru mine cum reusesc sa nu foloseasca hartie igenica si sa nu fie uzi la cur :)) ). M-am obisnuit cu gandul si nu ma gandesc niciodata asa…altfel cum as mai putea manca..bea. doar ma bufneste rasul cand ii zic sa-mi dea o omleta si il vad cum o impatureste cu miinile. Sau cand imi pune zahar in suc luand cu degetele in timp ce eu tip ‘te rog vreau zahar simplu… fara masala:)). ca pun masala in orice…dar absolut in orice. Iar ceaiul lor de pretutindeni este masala tchai bineinteles. Cu ala m-am obisnuit..e chiar
gustos…numai d nu ar avea tone de zahar de mi se impietresc dintii. Si cand scuipa..tampitii astia tot masala scuipa. Asta e primul lucru care te ingozeste si cu care trebuie sa te obisnuiesti in india.. faptul ca scuipa tot timpul si oriunde. Si scrie in orice autobus si incapere cateodata.. ‘no spiting’..asa de mare este disperarea. Si scuipa mult si vascos si rosu ca un venin. La tarabele de unde isi cumpara tigari cu bucata sunt si niste pachetele invelite itr-o frunza verde. Este un fel de air-refreshner care se numeste ‘pan’ si il folosesc ca sa le ia gustul de la condimente, masala in mod special. Cand musti din el ai impresia ca ai muscat dintr-o biserica si apoi ti se strapezesc dintii de la gustul de lamiae  cu foarte mult zahar. Apoi, cealalta “caracteristica’ a acestui popor este…scarpinatul la ‘partile genitale’ (ca sa fiu finuta desi nu este cazul :)). Este incredibil dar nu se poate daca il ai in fata ochilor mai mult de 30 d secunde sa nu-l vezi cu cata nesimtire se apuca de..ele cu toata mana si mai ca si le mangaie. In timpul asta cateodata se mai si uita la tine. Cateodata si cand vorbesti cu ei intrebandu-i ceva fac asta. Acestea sunt cele doua lucruri definitorii care te traznesc de cum ajungi aici.
In 4 zile am strabatut tot Delhiul si in fiecare seara abia astept sa ne intoarcem in bazarul nostru dintr-o zona foate notorie  a capitalei. Cand am ajuns in prima seara ma intristasem f tare pentru ca nu vroiam sa cred ca Delhi e un oras in care o sa-mi fie frica noaptea cand imi zdranganesc clopoteii de l bratara de picior. Erau numai negri drogati si caini si vaci care zaceau in mormanele de pe strada in lumina foarte slaba de la becurile mult prea prafute si inpaianejenite. Primul om care a venit la noi noi n-a mai intrebat “which country madam? ‘ ci sa adresat ca intampinare cu “do you want some hashis? Some prostitution?’ eu bineinteles i-am servit ceva foarte direct refuzand, iar el foarte uimit “so what can you want something else?” ca si cum pentru el altceva nu putea exista. :)) m-a bufnit rasul si am plecat chiar daca ma speriasem un pic la inceput. Am continuat sa cautam disperate hotelul la care aveam rezervare..un hotel cu geam, cel putin asa promisesera. In loc am primit o camera ca o cutie de pantofi fara geam..doar o aerisire catre o ghena de gunoi si sobolani. Si in baie era cel mai mare gandac pe care l-am vazut vreodata (si in sud sunt adevarati monstri..dar asta ii intrecea). mi se inmuiasera pricioarele si mi-era f scarba sa-l omor. M-am chinuit sa–l prind cu usa timp de juma de ora asteptand sa-i treaca prin cap sa treaca pragul. n-am avut noroct. Si m-am dus sa-l chem pe indianul de la receptie ingrozita sa rezolve problema. Nu intelegea prea bine engleza si cu atat mai putin panica mea. Cand i-am aratat gandacul in baie…..a zambit usor uimit si rasufland usurat. poate pentru ca descoperise problema care de fapt nu era nici o probelema….era doar un prieten de-al lui. cand i-am vazut moaca de indian cu gandacul usor prins intre degete (ca sa nu cumva sa–l raneasca) spunandu-mi “ah…this is my friend..this is indian people’….am inceput sa rad cu lacimi si sa glumesc cu el spunandu-i ca acum sper  sa nu ne ia tarif de trei persoane daca il avem si pe prietenul Indian cu noi. si l-a pus frumos pe linoleul de pe jos in hol langa receptie. Eu inca ramasasem ca un afis de uimire si nu stiaam ce sa mai cred.
Asta e ceva incredibil. Ca intotdeauna se intampla ceva ce tu nu poti cuprinde. Si nici habar n-ai cum sa reactionezi. E fascinant. Si totusi am dormit f linistita stiind ca Indian friend poate sa intre inapoi pe sub usa oricand. Ce altceva puteam face? Acum stam in alta camera. cu geam din fericire..dar dormim cu randul pe o saltea pe jos..si nimic nu ma poate face sa cred ca prietenul indian nu poate urca un etaj sa se intoarca la noi :). “

“sunt asa obosita..cateodata abia astept sa ajung acasa..sa ma intorc odata. dar n-as putea pleca acum..mai vreau sa vad..multe

Noua surpriza. Dupa soriceii draguti din baie care au iesit printere clabuci de la gaura  de scurgere (ca in desenele animate)..ii avem acuma si in tren. Dupa un scandal mare cu deni care a facut o criza ca nu mai poate dormi din cauza lor, m-am cocotat in patul d sus asteptand sa s culce toata lumea si sa se stinga lumina. ii mai urmaresc cum ies dintre geamantane si plase si se alearga unul pe celalalt..sunt draguti. Stiu (si mi-a repetat si deni ce animale mizerabile sunt)..dar astia sunt totusi micuti..mi-e frica numai de aia mari care se pregatesc sa intreaca pisica. In primele ore pana la aparitia soriceilor (nu vreau sa l spun sobolani) ii ziceam mirata lui deni ca nu prea vad gandaci ca in trenurile celelalte. Probabil asta e explicatia..e un fel de lant trofic. Gandacii sunt mancati de soricei..iar noi p soricei/sau ei p noi :)). Doamne..glumesc,dar eu tocmai ce am mancat de la cantina din tren. Orez simplu e adevarat..la fiecare 2 linguri luam cate o gura d apa (daca mai imi face mama pilaf vreodata o sa vomit :)).
De data asta stau in partea cu 2 locuri/paturi cu o tipa indianca  (asa ne-a dat ala biletele d la gara) si e tare dragutza. Pare f tanara, dar de fapt are 30 d ani si e casatorita, n-are copii..mi-e rusine s-o intreb de ce (e neobisnuit pt ei sa n-ai copii la varsta asta), lucreaza in Bangalore ceva legat d economie..n-am inteles prea bine c spune.  Mi-a povestit deja totul despre Hyderabad si despre Andra Pradesh..m-a invatzat si afabetul :).. Si in hindi (56 d litere !) si in telugu (limba lor d aici). stiu sa numar..adik  stiu numerele de mult..le recunosc si scrise in hindi..ceea ce ne ajuta foarte mult la gara, si alte cuvinte  necesare.
Cel mai necesar este ‘pleaca d aici” care e acha/ cha hic/ veli po. Dar pentru liberarea psihicului merge si daca ii zic vreo injuratura in romana :)). Ti-am povestit deja cum la fiecare 2-300 d kilometri se skimba tot..limba, nfuente…religie (in general sunt aceasi zei dar ii divinizeaza diferit). Cum ar putea fi altfel cand indenii reprezinta o patrime din populatia globului, au 325 de limbi folosite- derivate din cele 27 de culte.

Greu gasesc un moment sa scriu. Si dupa cum ai vazut de obicei se intampla in tren, pt k in rest stam toata ziua pe strazi si vrem sa ajungem la hotel doar ca sa dormim. Vrem sa fim atat de obosite incat sa nu ne mai pese de nimic din ce e acolo.
Hotelurile sunt de obicei minimul necesar, si doar cateodata putem avea noroc sa gasim un loc in care sa-ti doresti sa si stai in pat si sa t odihnesti, sau sa te asezi la masa sa scrii ceva (oricum esti mult prea obosit si nu esti in stare sa legi doua cuvinte). cred ca unul dintre cele mai bune locuri in care am stat, era un hotel care..cum sa-ti expic eu tie…arata ca un hotel modernist anii 60-70 din craiova sau giurgiu, in care nu s-a mai skimbat un surub de pe atunci. In baie mi-e frica sa intru prima data..intotdeauna sunt prea multe gauri k sa l poti urmari in acelasi timp in caz k iese vre-un pericol iminent :))..dar t obismuiesti, si cu gaurile, si cu toate improvizatiile.. cu paturile care nu sunt d multe ori mai bune ca banchetele din tren. Dupa prima zi te intinzi pe asternut..oricum ar fi acela, si faci linistit dus in baie avand curaj chiar sa tii si ochii inchisi cand te speli pe cap..si atunci daca nimeresti la ora la care e apa calda..daca totusi exista :). Iar in strada este o adevarata jungla..un cosmar uneori. Ne tot indepartam de coasta – Bangalore, Hyderabad, Aurangabad- si clima se skimba si ea. Este foarte cald, dar nu atat de cald cat o sa fie in nord.

Arhitectura se skimba, cladiri albe cu peretii foarte grosi, iar ceilalti perforati cu multe goluri de diferite dmensiuni, striatii, modele..in general nu exista gol de geamuri clasice. Imi place foarte mult..si e foarte bogata, variata :).
Cat despre bangalore..un oras cu nimic special. Chiar deloc. E un oras in tranzitie, majoritatea cladirilor fiind in constructie. Un oras mare cu discrepante intre zonele vechi si cele noi. Dar niciuna atat d speciala atunci. Zonele de priferie isi pastreaza totusi ceva authentic, casele sunt mai adaptate climei si stilului d viatza fara influentele noilor descoperiri si tehnologii. Acolo poti vedea copii jucandu-se pe strada..cum fac intrecere cu bicicletele lor atat de vechi incat te miri k mai exista. Ii vezi asa saraci cum sunt, cum convietuiesc si se aduna in strada..cum incropesc un acoperis deasupra capului sau un loc unde sa-si atarne hainele. In orasele mari parka totul se imputeste. Atmosfera este mult mai grea, poluarea infernala (e boala curata aerul acolo..seara am ochii rosii si umflati..si daca imi suflu nasul servetul este negru) si traficul de o salbaticie inimaginabila. In general, sunt si mai multi oameni saraci,mizeri. Vezi scene si imagini pe care poate n-ar fi necesar sa le vezi vreodata. Ma ingrozeste mumbaiul..nu vreau sa ma gandesc cum o  sa fie acolo..este bine macar ca parcurgem treptat :). Dar imaginea acestor orase..este cea a unor locuri cancerigene, mancate de mizerie si saracie. Este atat de absord totul…atat de greu de suportat..incat te gasesti in imposibilitatea de a simti mila pt ei.. ce sa mai vorbim de admiratie..  auzi, auzeam adica oameni vorbind despre farmecul indiei (majoritatea care nu au fost aici). fascinatii bolnave sa vezi slums, saracie, vaci si animale bolnave in strada, oameni mancati de boala..si bolnavi de o viata atat de mizera.
Cateodata sunt foarte cruda si eu..cred ca este de inteles. Am ajuns sa trec mai usor pe langa ei..decat pe langa mormane de gunoi, sau pe langa pereti dungati cu dare de urina si siruri de indieni care se pisa cu nonsalanta cu picioarele goale in baltile galbene cu iz de putrefactie. Dar e foarte greu sa traiesti printre ei,sa traiesti cu privirile lor..si ele bolnave. Unele sunt pline de ura, rautate si salbaticie ca a unor bestii. Cateodata am impresia ca ar vrea sa ma scuipe, ca ma invinuiesc pentru ca sunt acolo in fata lor si ca trebuie sa-si ridice privirea.
Altadata sunt agasanti si profitori. Dar e adevarat ca am surprins perechi de ochi care se uitau la mine cu candoare, cu o curiozitate blanda si calda. nu ma compatimeau ca eu sunt din “lumea raului’ (pt ei noi suntem cei care aduc bolile..si ii vezi cateodata cum isi duc batista la gura cand trec pe langa
noi….culmea!) si nici nu le era mila d mine ca si cum as trai cu pacatul deasupra capului. Cateodata sunt barbati care ma privesc cu o uimire de-a dreptul flatanta..cu o urma de inocenta.. au ochii mari si negri si se intamla cateodata sa rosesc. E ciudat…pentru ca aici nu esti ceea ce tu stii la tine acasa. Dar te lupti sa nu fii nici macar privita in modul degustator in care o fac ei. au existat momente in care imi venea sa-mi fac o gaura in pamant..sa dispar. Ma simteam mult prea injosita de o privire..de un grup de negri (parca e mineriada cateodata) care se strang sa se holbeze la tine. Si ii vezi pe cate unii..in tren sau pe strada daca te asezi pe bordura sa-ti tragi sufletul..care se uita minute/ore in sir. Te intrebi ce dracu o fi in capul lor..la ce se pot uita atata..  de multe ori imi doresc sa-mi acopar fata cu un voal..sa ma ascund sub o carpa pana in pamant..ca femeile musulmane..sa nu mai fiu sub ochii lor, dar mi-e teama sa-mi cumpar **** pt ca nu am nici cea mai vaga idée ce inseamna sa fii in locul acelor femei, sa traiesti dificultatile lor sub ochii acelorasi priviri. Sigur si ele au ‘neplaceri’ si poate imaginatia mea nu poate patrunde  pericolul ascuns sub vesmintele acelea.
In tot timpul acesta cat scriu (e o masuta in tren) tot vad un soricel care se ataie in continuu dintr-o parte intr-alta. Mi-am ridicat picioarele si le tin sub mine..dar am rucsacul sub bancheta (e singurul loc in care il poti pune). Poate o sa-l roada..dar n-are de ce :)..poate se strecoara inauntru..asta mi-ar trebui, sa mai car si soeareci, de parca nu ar fi destul de greu. L-as omora pt cateva grame in plus :)). Indienii n-au nici un stres. Umbla in picioarele goale prin tren, mananca cu nonsalanta pisand cu mainie nespalate gogoloase de orez. De data asta stam cu o familie anosta, dar in separeul de langa sunt niste nazbatii de copii care sar ca mainumtelele dintr-un pat in altul stand atarnati de lanturile astea,si si-au inodat niste carpe drept minge (si eu imi faceam papusi cand era mica la gradinita din hainele mele cand trebuia sa dormim la pranz.suntem la fel ) . stai k a venit nasul..probabil le zice ca vine bau-bau si se potolesc :)).

Nu stiu cum se face..adica stiu.. dar excursia asta nu este deloc despre a vizita india. Asta e ultimul lucru pe care il faci. Inmajoritatea timpului pur si simlut lupti cu india. Te lupti cu ei..cu tine tot timpul. Cu orice ti-ai dori..cu tot ceea ce gandesti. Cu logica care nu-si gaseste locul. Te lupti sa accepti pt ca niciodata nu poti intelege. Cum naiba sa-I inteegi pe ei cad cateodata nu te poti intelege nici pe tine ce cauti acolo. Dar simt, din nou nu este pt ca am gasit vreo logica..dar simt ca asa trebuie sa fie. Ca aceasta este india, ca asa trebuie sa fie pt noi astia ‘pacatosi’ si altfel decat ei si pt ei. nu este o tara pe care s-o vizitezi, pt k oamenii nu traiesc aici ca sa-I vizitezi. Pt ei e absurd de greu sa traiasca si s lupta zilnic pt asta. Traiesc in mizerie si ii vezi cum se descompun pe marginile strazilor. De ce sa fie simplu pt tine? Oricum, nu vei putea niciodata intelege,sau doamne fereste simti ceea ce ei traiesc..dar ca sa ajungi macar sa vezi o privire asupra vietii lor trebuie sa te chinui sit u, sa-ti fie si tie greu, sa lupti pt un dus si sa-ti doresti o oaza de liniste. Sa cauti insetat si infometat un loc decent unde sa mananci, sau un loc unde sa te asezi pe bordure sa-ti tragic sufletul, fara sa ai in fata ochilor toate imaginile terifiante si sa nu simti mirosurile acelea care te fac sa-ti pierzi minte si ratiunea de a merge mai departe. O singura data imi aduc aminte ca eram intr-un autobus catre Malpe beach si era foarte aglomerat. Miroase foarte urat in preajma baltilor din-aintea marii, hoit si lancezime si putrefactie, mirosuri forte ascutite, amare si acre. Si inaite de ultima statiea urcat 3 femei cu ligheane de peste si matze. Stateam in gaura cauciucului de rezerva din spatele autobuzului care era mult prea plin. Déja ma sufocasem d mult. Dar cand am vazut ligheanele si mi-a ajuns irosul de matze imputite la soare, m-am ridicat si am vomitat pe geam inainte sa realizez k mi se facuse rau. Mi-a trecut repede :). Bine ca autobuzul statea si am putut cobora sa-mi ud fata cu apa si am luat-o cu totii spre plaja pe jos. Apoi am facut baie in mare, am vazut apusul si am mancat inghetata.
De atunci m-am calit. Sau am inebunit mai degraba. Dar am intalnit situatii mult mai crunte si a trebuit doar sa intorc privirea..a fost indeajuns. Ma mai cutremur..dar stiu ca o sa fie bine imediat dupa aceea. Nu ne mai plangem niciodata una alteia ca e cel mai groaznic lucru care…, mai rau de atat nu se poate…, pt ca la scurt timp vine partea si mai grea…si atunci nu se poate decat sa ne bufneasca rasul. Radem mult, de multe ori d oboseala sau exaserare :). Ne certam si facem haz de necaz.

Apoi cunoastem oameni, altii ca noi..si de fiecare data descoperim ceva nou. As vrea sa scriu undeva despre toti oamenii pe care ii cunoastem. E minunat. Si ne bucuram atat de mult sa povestim..sa povestim despre farmecul indiei..numai lucruri frumoase si intalnesti oameni care au vizitat o lume intreaga..care au trait o viatza intreaga si plina.”

“Sunt din nou in tren. Imi place, iubesc trenul asta. Am sentimentul k e o casa mai mica unde nu ma mai enervez pe nici un indian de-a dreptul stupid. Nu ma mai stropesc masinile, nu mai calc in balegar de vaca sau de elefant… nu-mi mai aseaza femeile copchii pe umeri si nici nu se ma inghesuie vre-un negru mic si mustacios printre picioarele mele in autobuz.
Barbatii astia d prin sudul indiei, mai presus din kerala, umbla toata ziua cu fustele astea ale lor ca un cearceaf, pe care ba si-l sufleca si-l impaturesc la solduri, ba matura cu el baltile si noroiul de pe strada. Nu-s prea atragatori mai ales k devin obositori pentru ca nu se hotarasc niciodata…lungi sau scurte.. si s foiesc in continuu..

Iar mananca astia in tren din pachetelul lor din ziar (numai bunica-mea isi mai tine felia de mamaliga in buzunar in ziar). De data asta mananca pe o frunza de bananier scarbosenie de tocana (legume, carne si sute de condimente) si cu naan sau paratha… nu-mi bate bine ochiul pana acolo. O sa razi…dar mor d pofta :)). Dupa miros stiu k e chicken byriani (are niste condimente care miros intr-un fel anume si o culoare usor rosiatica –dar nu are masala, cosmarul meu :)) ).
Nu stiu ce sa mai cred nici eu. Deni zice k ma transform treptat in indian..eu zic k nu.. rade tot timpul ca pot sa dau perfect din cap si sa zic ha… partea proasta e ca fac asta si cand vorbesc normal cu ea :)) mananc cu o mana si cu furculita in cealalta (acest prost obicei il aveam uneori si acasa) si am inceput cat de cat sa ma prind cum functioneaza toaleta…dar inca  folosesc servetelele..slava domnului :))
Si ca sa mai adaug.. am dormit exemplar pe o banca din piatra in gara timp de 3 ore pana a venit trenul. Ce era sa fac? aveam tren la 6 dimineatza, noi am ajuns mai devreme cu 1 ora (prost obicei) si trenul tocmai ce avea intarziere 2 ore (asa e in india). m-am uitat in jur…ei toti dorm pe jos infasurati in carpe, ascunsi ca intr-un sac. Apoi pe la 7 jumate, inainte sa vina trenul, stateau toti in sir indian deasupra caii ferate si se spalau pe dinti. Jur..nu rade, trebuie sa ma crezi. Si din cand in cand ii vezi cum isi scot un pieptenel din cauciuc cu o gaica s-o bagi intre doua degete si-si aranjeaza ciuful capilar lucios si mai negru ca noaptea. Iar la chiosc poti sa cumperi niste lamele lungi, subtiri si colorate cu 1 rupi cu care poti sa-ti cureti limba (eu le folosesc ca semn de carte).

No..pai asta a fost incepututl calatoriei de 8 zile in Kerala, o adevarata minune statul asta cel mai din sud, in varful limbii de pe harta pe coasta desirat. Si cand ma gandesc ca o sa ajungem pana cel mai in nord la Punjab (am decis sa nu mai mergem la Jammu & Kashmir..prea nu se inteleg astia pe acolo).
E ora 2 noaptea (am mers 6 ore si mai avem inca 6) si in camera mea imaginara am 3 negri care mai de care mai strambi asezati fiecare ca intr-un raft, si o familie cu 2 copii pe rafturile de pe celalat despartitor. Baietelul e incredibil de scump si are ochii mari si negri si s uita la mine prin geam de ore intregi pana ce a adormit cu manutele atarnate si cu obrajii lipiti pe musamaua asta bleo :).. oare ce-o gandi? Suntem 7 + 2 (eu si cu pupaza de deni) in alveola noastra. totul e deschis, nu sunt compartimente. Daca ma aplec reusesc sa vad multe picioare (prea multe :)) )… esarfe si lungi si dhoti fluturate de ventilatoarele astea mostruoase. lumina s-a stins ca sa poata dormi si cei de la ‘mansarda’ dupa minute intregi de hahait si dat din cap…bine k macar ei s inteleg. au ajuns sa-mi fie simpatici ce e foarte amuzant e ca ori trebuie sa stea toti 3 in fund..ori culcati (altfel n-au loc intre rafturi daca rabat scandura)..de-aia discutiile sunt asa aprinse. uite k a aparut si al patrulea indian..care incredibil, dar doarme sub bancheta cea mai de jos…poate are rau de inaltime :)) si-a intins o carpa..s-a  infasurat in alta si s pare k e cel mai fericit..macar nu-l bate in cap ventilatorul.

Dar uite k tot uit sa-ti povestesc de kerala..care a  fost un vis..dar si un cosmar. Daca crezi k iti poti imagina cum e sa faci 80 d km in 10 ore timp in care skimbi 6 autobuze si o barca..intrebi d fiecare data 10 indieni p unde s-o iei si fiecare iti spune complet altceva..autobuzele pline ochi…si din cauza k ploua erau trase prelatele sau nailonul la geamuri..mirosul se intetea d la umezeala..aburii ma puneau jos..daca as fi avut unde sa ma asez k erau si p la picioarele mele. A fost cumplit..cand am ajuns eram uda, murdara, spatele ma indoia si capul mi-era complet naucit. nu mai puteam lega nici doua cuvinte ..
ei bine asta ar fi numai jumatate d cosmar..restul il poti numai trai imaginatia nu-ti bate pana acolo.
Dar..trecand peste drumuri, trenuri, autobuze sinucigase si barci zgomotoase.. am vazut lucruri pe care nu le voi mai putea descoperi vreodata. Am traversat sate mici si amarate in toata salbaticia lor..pe apa sau pe uscat.
Calatoria a avut 3 momente culminante. Unul a fost la Cochin cand am fost la kathakali..un teatru ritualic inspirit din cele mai vechi forme ale teatrului antic cu lupte intre zei si demoni..costumati si pictati..transformati d fapt in creaturi supranaturale. binele triumfa si am fost acolo cu 1 ora inaine si am vazut cum ii macheaza si ii costumeaza (am facut filmulete).

Apoi am traversat o insulita din partea crestina spre cea evreiasca..am ras mult, ne-am jucat badminton, am facut poze cu oamenii, ne-au invitat la ei in casa.. chiar am reusit sa vedem viata lor simpla..mizera(iarta-ma)…dar autentica si dupa aceea am luat-o p apa si ne-am plimbat o zi intreaga cu canoe printre canalele serpuite locuite de oameni la fel de primitori. A fost mult mult mai mult decat mi-am imaginat vreodata..am ramas fascinata. acolo kiar mi-ar fi placut sa stau o saptamana..sa dorm acolo, sa spal si eu rufele in fiecare dimineatza in apa aceea, sa iau orezul de pe plantatia din spatele casei, sa rad scortisoara din copacul de langa poarta si sa fac cel mai bun ceai cu lapte. am mancat la pranz in casa la omul acela care ne-a plimbat. Sotia lui ne-a facut ceai si cea mai gustoasa mancare pe care am mancat-o in india..in sfarsit pe frunze de bananier :). Aveau o casa f micuta..doar un holisor si o camera..si o bucatarie afara lipita d casa. Dar singurul geam pe care il aveau..era verde..verde pentru ca vedeai lanul de orez de un verde crud..era ca int-un vis. doamne ce frumos era.

Of..si nu stiu.as putea povesti in continuu..nu m-as mai opri. A fost foarte frumos. Finalul a fost pe o plaja pustie..perfect hai k o sa vezi mai multe din poze.”

“Toate ca toate..dar trenurile..oh trenurile.. Sa se minuneze toata familia mea de la maimute incoace daca mai exista asa ceva undeva in intreg universul acesta. Cand ne-am urcat in tren spre Goa (disperati fiind de filmul de groaza pe care l-am trait in ultima excursie cu autobuzul..si fericiti ca poate asa ne vom intoarce cu toate organele la locul lor..ma dureau pana si plamanii cand am ajuns inapoi acasa) ..am inceput sa radem cu lacrimi, iar deni, printre hohote de ras a zis ca trenul asta “e pistol cu muci pe langa personalul nostru” :)))) trenurile astea sunt de-a dreptul un univers aparte..timpul este semnificativ redus, si la fel si viteza ( 60-70 km/h maxim), opreste la fiecare palc de case ,noroc ca nu sunt multe si sunt rare.. De aratat..nu stiu daca pot sa-ti explic, iar pozele nici decum nu pot fi semnificative. Tot ce pot sa-ti spun este ca arata ca un container cu gratii cu piele uzata bleo, cu tot felul de lanturi atarnate de care sa prinzi scandurile ca sa te poti intinde, iar tavanul este plin de multe ventilatoare negricioase si pline de praf care arata ca niste paienjeni enormi..arata ca dupa bombardament totul :)) iar cand afara nu mai e lumina sau intra intr-un tunel..te simti de-a dreptul ca la auschwitz.. Dar atmosfera, mirosurile, limba asta hahaita, cum se stramba oamenii si cum clatina ca nebunii din cap :)), cum se chircesc si se inghesuie in fiecare colt..care mai de care mai inspre geam sau inspre usa..cum stau toti laolalta indiferent de ce zeu or avea..cum merg desculti si mananca cu mana dubiosenii pe care le au in desaga invelite in ziar (am mancat si noi de la o tanti..si era chiar bun. Era un fel de peste cu gris si ceva picant in mjloc, invelit in frunze de banana..foarte frumos )..e imposibil..toate astea sunt imposibil de prins intr-un singur cadru. Iar apoi eram si noi..albi si manierati, citeam cu totii carti si ziare, la inceput aveam si “grija” sa nu stam lipiti de pielea aia scorojita si de gratiile ruginite.. Dar in scurt timp am devenit ca ei, dupa 4-5 ore de mers suntem morti de foame si de sete. Mancam din ce are de vanzare omul asta care se tot plimba pe aici, bem ceai sau cafea…enervant de dulci (astia sunt nebuni..ori faci diabet de dulci ce sunt..ori mori instant de ce picante sunt toate :)). Si dormim si stam chirciti si cu gura deschisa..:)))..nu ne mai e frica de gandaci sau de muste.. un tip din germania chiar sta cu capul sprijinit de un indian :). E foarte fain trenul asta d fapt..pt k e d dormit..si poti rabate din perete cate o scandura pe care sa dormi..iti dai seama..3 niveluri diferite. Poti vedea..un alb, un indian negricios si un musulman (spre exemplu) toti laolalta :). Presimt ca toate calatoriile cu trenul vor fi foarte interesante..

Ps: din toata paleta de culori…am observat ca barbatii musulmani (Panjabi) sunt foarte interesanti..au o barbatie aparte..mai ales cu turbanele alea pe cap. A stat un tip in fata mea in tren..si i-am studiat tot drumul trasaturile..aproape ma indragostisem :)).

si tuh..nu mai stiu nimic d tine? cum sunt plimbarile..de ce nu-mi scrii si tuh cum e p acolo. sa nu uit de cum e in europa
dar stiu..n-ai niciodata timp k nu-ti sta capul decat la oamenii si articolele despre internet. cateodata ma mir..sau ma intreb daca tu citesti scrisorile astea..eh.. “

“Astazi ma simt mai bine nu mi-a trecut durerea, dar macar stiu ca nu este ceva grav..pfiu. Ieri cand am fost la spital..greu moment :))). Acuma rad…dar  ieri nu-mi venea a rade cand nimeni nu intelegea c spuneam..d fapt poate ei intelegeau..dar mie imi era imposibil. Cateodata cand imi vorbesc tacanitii astia de indieni imi ia cateva minute pana imi dau seama daca imi vorbesc indiana sau engleza :))) mi s pare ca aud din cand in cand cate un cuvant cunoscut..dar pana ma conving, déjà e prea tarziu k trebuie sa-l rog sa repete. Si uite asa ieri ma durea spatele si pieptul de ma clatinam pe acolo..si o indianca se chinuia sa-mi explice in indi-engleza ei k pot sa si mor dar inca nu ma poate primi nici un doctor pentru ca dureaza 1 ora sa ma inregistreze in baza d date a spitalului:))).
Deci..recapituland..eram intr-o tara straina, fara mama, ma simteam foarte rau, inconjurata de multi negri care mai de care mai dubiosi si mai raniti pe acolo, nu intelegeam o iota din ce imi vorbeau asistentele. Era foarte cald si eram uda leoarca, totusi ventilatoarele imi bateau in cap…ce crezi k am putut sa fac? M-am sprijinit ghemuita de un perete si am inceput sa plang :)))) ma bucur k azi privesc cu umor..ce sa zic si eu. Nu doresc nimanui sa ajunga la spital..nici in india si nici in oricare alta tara. Si la bucuresti daca ar fi fost..tot as fi fost speriata. M-am simtit foate singura si neajutorata..si incepuse sa ma doara si mai tare pieptul. Eh..pana la urma m-a vazut un doctor k plangeam si m-a luat la el in cabinet (a fost bun la ceva si plansul meu)..a fost foarte dragutz..m-a ascultat, mi-a dat pastile…si azi ma simt mai bine asta e varianta finalului fericit..slava domnului. Ah..si durerea pe care o am..e d la autobuz, ricsha..de la toate salturile din cauza asa ziselor “drumuri” din india. Cum am tot calatorit, am mers f mult si multe ore cu mijloacele de transport..si daca mai adaugi  si faptul ca nu au geamuri, iar unele au si ventilatoare p  tavan..ma mir cum d nu am facut ceva mai grav. O sa razi..dar am un fel d febra musculara a muschilor ce inconjoara cutia toracica. Si cum ma misc prea mult..sau vorbesc..incep si ma dor.
Numai in india puteam sa fac asa ceva..jur…mi s pare ireal :)))) dar e destul d dureros si enervant mai ales k respir si mult mai greu.

Dar am uitat..adik n-am uitat..dar imi cam trecuse farmecul indiei :)) ..asa e cand t simti rau.. am uitat de Goa. Statul acesta este cred k cel mai mic din toata india, identitatea lui find cu totul speciala, datorita influentei culturii portugheze. Imagineaza-ti o regiune unde daca nu ai vedea negrii astia galagiosi ai putea crede k esti in Lisabona. Stradutele din Goa centrala si casele, simuleaza acea atmosfera europeana..alei inguste si in panta, case cu acoperis de tigla rosie, balcoane si stalpi sculptati si decorati,.. un pic asemanatoare si celor din venetia. Interesant este cum au coexistat hinduismul si crestinismul in aceasta regiune care a fost candva capitala Imperiului Portugaliei din est. Chiar ai impresia ca este un loc suspendat, total separat de ceea ce vezi in intreaga indie.
De fapt asta e ceea ce te face sa mergi tot timpul mai departe, sa mai strabati cativa kilometri..pentru ca stii ca poate peste dealul urmator o sa gasesti ceva cu totul diferit, un alt tinut, o alta atmosfera, o noua plaja, sau un loc umbros unde sa-ti tragi sufletul. Cat am mers cu trenul spre Goa (7 ore..suntem in perioada musonica si trenurile fac mai mult decat in mod normal..din pacate) -a fost o experienta in sine, dar asta ar fi alt capitol-.. la fiecare statie urcau si coborau tot felul de oameni..si cu cat ne apropiam mai mult incepeai sa descoperi trasaturi noi..incepeau sa urce pescari..femeile aratau mai exotic.. Déjà am inceput sa cunosc si sa recunosc uneori religia, alteori statul de unde sunt, casta, daca sunt casatorite, daca au baieti..toate astea numai dupa felul in care s imbraca, dupa culoarea hainelor, iar dupa ce am umblat prin zeci d magazine cu matasuri déjà recunosc si sariu-rile dupa calitatea lor (care sunt ale ‘clasei mijlocii’ si care sunt cele cu adevarat pretioase).
Au fost multe intamplari frumoase in Goa, desi ne deplasam foarte greu dintr-un sat intr-altul..pentru ca “strazile” erau f mici, de dimensiunea autobuzului..poate chiar si mai mici..imagineaza-ti :))). Dar am vazut multe plaji, am mancat rechin la o terasa darapanata pe plaja, am vazut apusul (m-am gandit la tine ), mi-am cumparat rochite si bratara pt picior (in sfarsit )..am vizitat Goa veche cu toate bisericile atipice decat toate pe care le-am vazu pana acum (din cauza influentei crestinismului).. Si am fost la o petrecere..era sa uit!..am fost la o petrecre cu muzik goa..cu multi hipioti..unde toata lumea fuma marijuana si dansau pe ritmurile preistoricilor nostrii :))..nu puteam sa pierd aceasta ocazie..trebuia sa mergem si acolo :).
In urmatorul episod iti povestesc despre trenuri..o adevarata aventura :)))…cine nu merge cu trenul in india..nu stie ce-i aia lume..viatza :)))…”

Am sarit peste scrisoarea 4, care era un pic cam personala pentru a fi publicata pe blog fara stirea autoarei

“m-am intors din calatorie fericita in satucul meu, noua mea casa d fapt.. e curios cum ne apropiem un loc atat de repede. Imi aduc aminte in prima seara cand am venit, (obosite dupa 28 d ore de calatorie, schimbat 3 trenuri si 2 autobuze + un bmw :)))) ca imi venea aproape sa plang, eram foarte descurajata cand am intrat in casa asta tipic indiana dupa cum spun ei..si parasita dupa cum o vedeam noi atunci.
Totul era plin d praf, nu puteai respira din cauza aerului inchis, panze de paianjeni peste tot, n-aveam saltele, mobila era in mijlocul camerei. Dar in scurt timp am ajuns o casutza adevarata..locul unde ne intoarcem acasa. Cu sfori atarnate peste tot, haine colorate, asternuturi imprimate luate din bazar..acum e un mic univers..impreuna cu vietatile d aici care bineinteles ca si-au apropiat si ele noul loc cu usurinta..nu s-au gandit deloc sa-l paraseasca :).
Am fost si am vizitat Mysore si imprejurimile lui. Mysore este capitala unui fost stat princiar (acum e Karnataka statul si capitala este Bangalore). De vizitat in mod special a fost palatul, impresionant prin marime..arata ca un castel din basme facut din turta dulce..pt ca totul este foarte colorat, interiorul fiind tot dungat cu linii colorate, sticla colorata, coloane sculptate si pline de detalii coloristice, asocieri de materiale, usi sculptate, unele din argint masiv!, iar modelele cu tot felul de mozaic jucat. Era exact ca palatele acelea cu turle si cu mot din cartile de colorat pe care le aveam cand eram mica.

Apoi..ne-am plimbat prin oras, sa simtim atmosfera. E primul oras mare in care am fost de cand am venit, pentru ca pana acum am vazut doar amaratul meu de satuc si cateva orase mai mici din zona..si oceanul.
Abia acum am inceput sa cunosc india, partea plina a indiei. Poti spune multe despre atmosfera de aici…dar sentimental continuu pe care il ai..este ca e nelinistita..un oras al nelinistirii (chiar am ajuns sa fiu  convinsa de faptul ca Pessoa o sa se prafuiasca pe masa ) intotdeauna e o zarva continua..tipetele, masinile, claxoanele si oamenii, animalele, scrisurile colorate si nici unul la fel care te inconjoara oriunde. Oamenii mananca, dorm, vand orice ti-ai putea imagina..in strada. Si cand zic in strada..nu ma refer la trotuarul nostru european..acesta nu exista. Aici trotuarul si strada sunt un intreg cu zeci de sensuri de circulatie..inainte, inapoi, in diagonala, z, l..:)). Daca omul nu merge pe trotuar..ci in strada, la fel si vaca..nu doarme in camp..ci tot pe strada. Oriunde iti indrepti privirea te fura imaginile colorate si actiunea din oricare unghi ai nimeri. Fiecare grad cu care iti sucesti capul..este altceva. Este incredibil.

Acum vezi florile galbene colorate atarnate in zeci de siraguri…apoi vezi maimute care alearga si sar la resturile de banana din coltul tarabelor.. copii care pleoznesc baltile cu picioarele goale.. eu cu sandalele mele zara pline noroi si zdentarite de la ciocniturile cu bolovanii si pitrele de “pe trotuar”.. gramezile de haine asternute pe frunze uscate pe jos.. nisip.. Dar cum era sa uit de piata.. vazusem poze, imi imaginam ca trebuie sa fie ceva special, dar nicaieri in lumea asta (Deni zice ca nici macar in brazilia) nu am intalnit o asemenea atmosfera. Sunt oameni saraci indienii..dar acolo gasesti tot ce au ei mai de pret, toate aranjate ca niste castele.. in tot felul de borcanele si cosuri incredibil de mari..sau de mici… gramezi de pudra cu niste culori nemaintalnite si specifice indiei, bratari, margele..chiar langa cosuri cu mere

Ma simteam ca un soarece amarat care nu pricepe nimic. Eram imbracata toata in matase si casmir (n-am putut rezista tentatiei de a-mi cupara esarfe si pantaloni..era si acesta un vis cand am plecat in india ) si ma plimbam printre toate tarabele si sobolanii..vacile..oamenii care stateau ghemuiti pe jos..maimutele si copii aia mici si negri si cu codite impletite…iar matasea mea pentru ei era la fel de importanta ca un kilogram de ceapa :)..dar si pentru mine imaginile pe care le-am gasit sub toate prelatele peticite si strident colorate erau cel mai de pret lucru pe care l-am descoperit pana acum in india.
apoi se face seara si desi esti rupt de oboseala..capul iti zumzaie si esti nelinistit…india este ca un microb dragul meu :)…

la un moment dat o sa-ti tin si lectii de istorie..ca sa-i inteleg si eu mai bine pe copii aia de la scoala a trebuit sa incep sa ma documentez. Cred ca mama si-a imaginat orice altceva…dar nu faptul k o sa ajung profesoara la tara :)) ..si niciodata intr-un sat in india..
promit sa fac mai multe poze weekendul viitor si cu orasele,dar de obicei sunt mai fascinata de detalii si d oameni..si nu prea fac poze de ansamblu..tot timpul am impresia ca nu pot cuprinde atmosfera in unghiul camerei..promit sa ma perfectionez.
am scris cam mult..mai mult pt mine…sau copiii mei si pentru tine stiind ca oricum citesti toata ziua articole infernal d lungi despre internet “