Mereu am crezut ca pentru a canta bine trebuie sa ai un pic de diavol in tine, vezi de exemplu Godflesh (dar si Sigur Ros, desi la ei e ascuns/abia geme). La Chris Cunningham - cea mai spectaculoasa prezenta la editia de anul acesta de la Sonar - diavolul nu-i ascuns, ci se desfasoara in fata ta pe scena/ecran.

Muzica/luminile/video-urile sint atat de violente incat o treime din public e entuziasmata, o treime inmarmurita (ca iepurii in fatza farurilor) si o treimea pleaca ingrozita - si vorbim de un public (auto)filtrat deja. Daca esti printre cei ramasi si nu ti se face fizic rau, probabil e din cauza ca stai cu ochii pe cei din jur sa nu scoata obiecte ascutite din rucsacuri.

Pe net am gasit un video dintre cele cuminti, trecut de cenzura youtube..

Au mai cantat Underworld, Dizzie Rascal, Trentemoller, n-am rezistat pana dimineata pentru Die Antwoord si Aphex Twin. Mi-a mai placut mult Janelle Monáe, care mi-a amintit de primul meu concert cu Janna Aguzarova, acum douazeci si ceva de ani..

Vreau doar sa ma laud ca am avut placerea sa-i cunosc pe doi dintre cei mai talentati basarabeni din Bucuresti, Mitos Micleuseanu (Planeta Moldova) si Vasile Ernu (Ernu.ro).

Ar mai fi de adaugat Alexandrina Hristov in lista (am cunoscut-o, dar uite poza cu ea n-am facut! mai bine, ca am ocazia sa pun una superba de pe net).

Am uitat pe cineva? :)

“A twenty-first-century music lover plunged into the concert world of the eighteenth and nineteenth centuries would find himself in an alien land, surrounded by strange customs and parochial tastes. Works that we now regard as formally perfect were dismembered: only a single movement of a work’s full three or four might ever be performed, with the remaining movements regarded as inessential. Musical forms, such as the sonata, that are central to contemporary performance practice were kept out of the concert hall, considered too difficult for the public to absorb. And the universal loathing directed by today’s audiences at the hapless recipient of a mid-performance cell-phone call would have struck eighteenth-century audiences as provincial, given the widespread use of concerts and opera as pleasant backdrops for lively conversation. 

But the greatest difference between the musical past and present is what we might call musical teleology: the belief that music progresses over time. That belief had consequences that many contemporary listeners and musicians would find shocking. Throughout much of Western history, older works held little interest for average listeners—they wanted the most up-to-date styles in singing and harmony. Seventeenth-century Venetians shunned last year’s operas; nineteenth-century Parisians yawned at the elegant entertainments written for the Sun King. Composers like Bach, today viewed as cornerstones of Western civilization, were seen as impossibly old-fashioned several decades after their deaths. In his 1823 Life of Rossini, Stendhal wondered: “What will happen in twenty years’ time when The Barber of Seville [composed in 1816] will be as old-fashioned asIl Matrimonio Segreto [a 1792 opera by Domenico Cimarosa] or Don Giovanni [1787]?””

De aici. 

Prima seara a inceput cum nu se poate mai bine: mi-am intalnit doi colegi de facultate care m-au tratat cu Jaggermeister + bere in partea cu Manowar, deci Accept a fost mai in ceata pentru mine (+ploaia care turna). Din internet i-am intalnit pe Mihai Seceleanu si Claudiu Gamulescu.

Seara trash a fost mult prea aglomerata, prefer concertele cu trupe mai putin cunoscute, unde esti mai apropiat de cantareti.. Totusi, ca un fan inrait Slayer ce sint (adormeam cu ei in urechi pe la 15 ani), n-am putut sa-i ratez.

Cel mai mult mi-a placut a treia seara, Alice in Chains a sunat foarte proaspat, iar Ramstein foarte ‘nemteste’ (in ora cat am putut sa stau n-am auzit un cuvand in engleza). Au inceput cu un steag al Germaniei mare cat toata scena, foarte potrivit in contextul castigarii optimilor la mondiale in fata englezilor, au scos flacari pe gura..

via Nic, desigur.

spectacolul genialului Mamonov, doar pentru cei mai rezistenti (+e in rusa).

Doua idei se lupta dintotdeauna in Rusia: una modernist-occidentala (sustinuta de Petru I, sau de presedintele Medvedev in zilele noastre) si una slavofil-mistica (Dostoievski in ultima parte a vietii, si.. Mamonov).

Nu prea pun chestii haioase aici, iar muzica ce acompaniaza textele este de obicei agresiv-energica, dar…

poate-i un semn ca incep sa ma intereseze copiii